Rutierul Chris Froome (Sky) a declarat, miercuri, că a lipsit de la un control antidoping în acest an, în timp ce se afla în vacanță în Italia împreună cu soția sa, informează L’Equipe.
„Da, am lipsit de la un control antidoping. În prima zi a vacanței noastre acolo, oficialii s-au prezentat la ora 07.00 dimineața și responsabilii hotelului le-au refuzat accesul în camera noastră. De asemenea, au refuzat să îi lase să mă contacteze. La micul dejun, ne-au spus că am fost căutat pentru controlul antidoping, dar au precizat că politica hotelului nu permite nimănui să deranjeze clienții”, a explicat Froome.
Cicliștii, care pot fi testați antidoping în orice moment și trebuie să anunțe orice deplasare, au dreptul să lipsescă de două ori de la controale pe parcursul unui an. Dacă depășesc această limită, ei riscă doi ani de suspendare.
„În acest caz, îmi asum responsabilitatea. Ar fi trebuit să fiu mai prevăzător și să le spun clar responsabililor hotelului că oficialii care efectuează controalele antidoping pot veni la mine. Este vina mea că nu am fost testat”, a mai afirmat Froome.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER